"În
episoadele anterioare cred că am lămurit cine a tras şi cine n-a tras
în decembrie 1989, mai rămânând să vedem cine a comandat tragerea şi în
folosul cui. Un rol mai puțin important în declanşarea evenimentelor din
decembrie 1989, dar crucial în stabilirea traiectului urmat de România
după debarcarea lui Ceaușescu de la putere, l-a avut primul grup de
profitori, anume grupul de la Trocadero. El a fost denumit astfel după
braseria-restaurant aflată în apropierea Institutului de Economie
Mondială din zona Universităţii, unde aveau loc reuniunile informale ale
unor cercetători de la ADIRI (Asociaţia de Drept Internaţional şi
Relaţii Internaționale), ISPSPN (Institutul de Ştiințe Politice şi
Studiere a Problemei Naţionale, cu sediul la etajul 7 al Academiei
Ştefan Gheorghiu), IEM (Institutul de Economie Mondială).
În
ultimii ani ai regimului Ceauşescu, tehnocraţia comunistă din care
făceau parte cercetători economişti, specialişti în ştiinţe sociale şi
elita juridică avea ca sarcină de serviciu înțelegerea mecanismului
capitalist, funcționarea angrenajului politic și economic, cu scopul
descoperirii slăbiciunilor și exploatării lor în favoarea statului
socialist român. Tocmai pe această elită (compusă din oameni între 30 și
45 de ani), grupată în câteva instituții cheie, ce aveau acces
nelimitat la informații, la literatura de specialitate și la dezbaterile
de ultimă oră din Occident, Securitatea a constituit-o și a dirijat-o,
ca să devină un potențial de nucleu de putere în sfera deciziei politice
și economice, în viitor.
De exemplu, Institutul de
Economie Mondială, coordonat de serviciul de informații externe din
cadrul Securităţii (DIE/CIE), cu regim de unitate militară, a fost creat
special pentru a corespunde acestei funcțiuni. În afară de
academicianul Costin Murgescu, director general și o autoritate
profesională de necontestat, majoritatea personalului aparținea
Securității. Adjunct al directorului Institutului de Economie Mondială
era Gheorghe Marcu, ofițer DIE sub acoperire, coordonator al operațiunii
de vânzare a evreilor derulată sub supravegherea lui Nicolae Ceauşescu.
Liderul
grupului de la Trocadero era Silviu Brucan (Saul Bruckner), fost un
nomenclaturist din perioada stalinistă, responsabil cu propaganda CC
PCR, poziție din care în anii `50-`60 a reformat radioul și a creat
televiziunea română. A avut privilegiul de a-şi desemna înlocuitorul în
persoana lui Ion Iliescu. Ion Iliescu a deținut funcțiile de membru
supleant al CC al PCR (23 iulie 1965-12 august 1969), membru al CC al
PCR (12 august 1969-22 noiembrie 1984), membru supleant al CPEx (12
august 1969-28 noiembrie 1974), membru deplin al CPEx (12 noiembrie
1974-23 noiembrie 1979), deputat în MAN (din 3 februarie 1957 până în
1985) etc. Beneficiind de deschiderea survenită în anii `70, Ion Iliescu
a regândit televiziunea română, prin introducerea emisiunilor de
divertisment cu actori îndrăgiți precum Amza Pelea alias nea Mărin,
Octavian Cotescu și Coca Andronescu (Tanța și Costel) sau a reportajelor
lui Tudor Vornicu și comentariile sportive ale lui Cristian Ţopescu.
Toți directorii, șefii de departamente și redacții din 1989 fuseseră
aduși în televiziune de Ion Iliescu. Brucan a fost apoi ambasador al
României în Statele Unite și la ONU, de unde a fost eliberat din funcție
și a căzut în dizgrația lui Ceaușescu pentru suspiciunea că ar fi fost
racolat de CIA. Odată sosit în țară a devenit șef de secție la Academia
de învățământ social-politic Ştefan Gheorghiu. În 1988 Securitatea îi
facilitează lui Brucan plecarea pentru 6 luni în Statele Unite, pentru a
se întâlni cu funcționari ai Departamentului de Stat/Biroul pentru
Europa Orientală, moment care s-a dovedit esențial pentru evenimentele
ce aveau să urmeze. În decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul
Frontului Salvării Naționale, premierul Petre Roman susținând în fața
Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989
că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie
lichidați în orice fel.
Un alt membru al grupului a
fost Mugur Isărescu (Institutul de Economie Mondiala). Imediat după
evenimentele din decembrie 1989 a fost trimis de Consiliul Frontului
Salvării Naționale diplomat la Ambasada României din Statele Unite ale
Americii. Din septembrie 1990 este guvernatorul Băncii Naționale a
României, după o mică întrerupere în 2000, când a fost premier.
Victor
Babiuc fusese anterior consilier juridic şef la ministerul Comerţului
Exterior, de unde a fost mutat cercetător ştiinţific la Institutul de
Economie Mondială, îndeplinind și funcția de consilier la Consiliul
Legislativ. În perioada martie-iunie 1990 a fost expert la Comisia
Constituţională a CPUN, 1990-1991 ministru al Justiţiei, 1991-1992
ministru de Interne. A devenit deputat PD și în perioada 1997-1999 a
fost numit ministrul al Apărării (deși nu făcuse armata).
Eugen
Dijmărescu, secretarul PCR pe Institutul de Economie Mondială, urmase
seminarul de Studii Americane din Salzburg în 1973, un stagiu la
Brookings Institution în 1981 și la Universitatea de Stat Tempe din
Arizona, în 1985. În martie-iunie 1990 funcționează ca ministru secretar
de Stat și președinte al Agenției de coordonare a asistenței Externe,
în iunie 1990 devenind ministrul economiei și finanțelor în guvernul
condus de Petre Roman. În perioada 1994-1999 a fost ambasador al
României în Japonia, pentru ca în 2003 Dijmărescu să devină membru al
guvernului Adrian Năstase, în calitate de ministru-delegat pentru
Comerț. Din 2004 îndeplinește funcția de viceguvernator al Băncii
Naționale a României.
Daniel Daianu (Institutul de
Economie Mondială), lucrase în perioada 1976-1978 la Direcția de
Informații Externe (DIE) a Departamentului Securității Statului. A
devenit ministru adjunct al finanțelor în 1992 și ministru al finanțelor
între anii 1997-1998.
Adrian Năstase (ADIRI) este
căsătorit cu Dana Miculescu, fiica lui Angelo Miculescu, fost ministru
și vicepremier în România socialistă. Între 1990-1992 a fost ministru de
externe al României, președinte al Parlamentului între 1992-1996 și
2004-2006 şi premier al României și preşedinte al PSD între 2000-2002.
În anul 2012 Securitatea s-a răzbunat, fiind condamnat la doi ani de
închisoare pentru corupție, fără ca împotriva sa să existe vreo probă.
Adrian
Severin (ADIRI) a fost lector la Academia de învățământ social-politic
Ştefan Gheorghiu. A devenit vice prim-ministru și ministru pentru
Reformă și Relațiile cu Parlamentul (1990-1991), președinte al Agenției
Naționale pentru privatizarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și
mijlocii (1991-1992), viceprim-ministru şi Ministru al Afacerilor
Externe (1996-1997) din partea PD. În prezent este europarlamentar PSD.
Teodor
Melescanu (ADIRI) a urmat cursuri postuniversitare la facultatea de
științe economice și sociale a Universității din Geneva și la Institutul
Internațional de Înalte Studii Internaționale din Geneva obținând
titlul științific de doctor în științe politice și drept internațional.
Între anii 1978-1985, a fost secretar II la misiunea permanentă a
României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite, între 1985-1989 a
lucrat în centrala Ministerului Afacerilor Externe, îndeplinind
funcțiile de secretar I la departamentul Securitate Internațională și
Dezarmare şi subsecretar de stat. În perioada 1991-1992 a devenit
secretar de stat, iar între 1992-1996 a fost ministru al Afacerilor
Externe în guvernul PDSR condus de Nicolae Văcăroiu. În 2002 Meleșcanu a
devenit prim-vicepreședinte al PNL, în 2004-2008 senator al Alianței
D.A, în 2007-2008 a fost ministru al Apărării în guvernul Tăriceanu. Din
2012 îndeplinește funcția de director al Serviciului de Informații
Externe.
Teodor Stolojan a funcționat ca director
adjunct și director al Departamentului Relații Valutare și Financiare
Internaționale din Ministerul de Finanțe (1988–1989). După revoluție a
fost ministru adjunct la ministerul Finanțelor până în aprilie 1990,
apoi ministru al Finanțelor, în cabinetul Petre Roman II (în perioada
iunie 1990–aprilie 1991). În mai 1991 a devenit președinte al Agenției
Naționale de Privatizare, lucrând la elaborarea primului proiect al
Legii privatizării și la înființarea Fondului Proprietății de Stat
(FPS). A fost prim-ministru (octombrie 1991-noiembrie 1992), a lucrat la
New York, la Banca Mondială, a devenit membru al PDSR și consilier al
lui Ion Iliescu în campania prezidențială din 1996. În perioada
2002-2004 a fost președinte al Partidului Național Liberal, iar din 2004
a devenit consilier pe probleme economice al președintelui Traian
Băsescu. A trecut la PDL, devenind europarlamentar.
Ioan
Mircea Pașcu era secretarul PCR al Institutului de Știinţe Politice şi
de Studiere a Problemei Naţionale din cadrul academiei Ştefan Gheorghiu.
El a urmat seminarul pentru Studii Americane de la Salzburg (1973), a
primit bursa Fundației Ford (1979-1981), a lucrat ca cercetător rezident
la Institutul pentru Studii de Securitate Est-Vest din New York
(1988-1989). A fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale,
consilier Prezidențial (1990-1992), secretar de Stat la MApN
(1993-1996), ministru al Apărării (2000-2004). În prezent este
europarlamentar PSD.
După absolvirea facultății,
Virgil Măgureanu (Ştefan Gheorghiu) a ajuns cadru universitar de
psihosociologie la academia „Ştefan Gheorghiu” din București
(1969-1989), devenind totodată colaborator al Securității interne în
februarie 1972, fiind apoi încadrat în DIE cu grad de căpitan
(1972-1978). Din 1984 a devenit mâna dreaptă a lui Ion Iliescu în
activitățile complotiste pentru debarcarea lui Ceaușescu, devenind la
Revoluție membru al CFSN și CPUN și participând la procesul soților
Ceaușescu de la Târgoviște (26 decembrie 1989). În martie 1990 a fost
numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații, funcție
deținută până în aprilie 1997.
Dorel Șandor (Ştefan
Gheorghiu) coleg de birou cu Virgil Măgureanu, a fost anterior profesor
de socialism științific la școala de ofițeri a Securității de la
Băneasa. Revoluția l-a prins în poziția de secretar II la MAE. A fost
numit secretar de stat la Ministerul Reformei, în guvernele Roman,
Stolojan și Văcăroiu. Din 1992 și până în 2000 a fost consilierul
personal al lui Petre Roman, președintele PD. În perioada 2004-2008 a
fost consilier al prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu.
Sergiu
Verona a fost redactor la Agerpres, ziarist la Lumea, apoi cercetător
la Institutul de Ştiinţe Politice şi de Studiere a Problemei Naţionale
(specialistul în „dezarmare") unde a cunoscut-o poate mult prea bine pe
documentarista Rodica Culcer. Ca urmare a fugii lui Sergiu Verona în
SUA, din vara lui 1986, Ceaușescu a ordonat desfiinţarea Institutului și
acest lucru s-a resimțit în componența grupului de la Trocadero.
Oricum, Rodica Culcer n-a rămas pe drumuri, fiind angajată imediat la
Ambasada SUA, pe bază de recomandare. În următorii ani, Verona a lucrat
la biblioteca Congresului SUA, colaborând uneori cu postul de radio
Europa Liberă.
Domeniul militar a avut și el câţiva
reprezentanți de marcă. Locotenent colonel Ioan Talpes (cercetător la
Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară) a lucrat
și la editura Militară, cunoscându-l din 1987 pe Ion Iliescu, directorul
Editurii Tehnice. În 22 decembrie 1989 i-a luat locul generalului
locotenent Ilie Ceaușescu la șefia Consiliul Politic Superior al
armatei. În perioada 1990-1992 a fost consilier prezidențial, apoi
director al Serviciului de Informații Externe (1992–1997). În perioada
1997-1998 a fost ambasador al României în Bulgaria. Odată cu revenirea
lui Ion Iliescu la Cotroceni, devine consilier prezidențial, șef al
Departamentului Securității Naționale, șef al administrației
prezidențiale (21 decembrie 2000-10 martie 2004). O scurtă perioadă de
timp (până pe 28 decembrie 2004) a fost ministru de stat pentru
coordonarea activităților din domeniile Apărării Naționale, Integrării
Europene și Justiției. În perioada 2004-2008 a fost senator PSD.
Căpitanul
Cornel Codita (cercetător la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie
și Teorie Militară) după 1989 a fost consilier prezidențial în primele
mandate ale lui Ion Iliescu, apoi consilier principal al ministrului
Apărării Naționale, Victor Babiuc. Vasile Secares (Centrul de Studii și
Cercetări de Istorie și Teorie Militară și profesor la Academia Ștefan
Gheorghiu) a fost consilier prezidențial, șef al departamentului de
analiză politică al Președinției (1990-1992), vicepreședinte EXIMBANK
până în 1997, fondatorul și rectorul Școlii Naționale de Studii Politice
şi Administrative (SNSPA), creată în 1991 pentru a înlocui titulatura
Academiei Ştefan Gheorghiu. În 2002, în cadrul SNSPA înfiinţează Centrul
de Studii NATO, împreună cu Cornel Codiţă (vicepreşedinte).
Creierul
grupului de la Trocadero, Silviu Brucan, în calitatea sa de preşedinte
al secţiei de Relaţii internaţionale, l-a adus în 1987 pe un director
din MAE, numit Corneliu Bogdan, cel care i-a succedat la şefia ambasadei
României de la Washington. În 26 decembrie 1989, Corneliu Bogdan a fost
numit ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor externe.
Pe
lângă Corneliu Bogdan a apărut şi un personaj cheie numit Mircea
Răceanu, cel care conducea direcţia America de Nord din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe. Mircea Răceanu era fiu de foşti
demnitari comunişti cu funcţii importante în PCR, prieteni ai lui
Brucan. Numai că la data de 31 ianuarie 1989 Răceanu a fost arestat,
chiar în apropierea reşedinţei ambasadorului SUA, asupra sa găsindu-se o
notă informativă şi o xerocopie a informării organelor superioare
privind rezultatul şedinţei grupei multilaterale de informare reciprocă
a reprezentanţilor statelor participante la Tratatul de la Varşovia,
din zilele de 17-18 ianuarie 1989. Imediat Ceauşescu i-a impus lui
Brucan domiciliul forţat în Dămăroaia. Răceanu a fost judecat şi
condamnat la moarte la 20 iulie 1989, pedeapsa fiind comutată la 20 de
ani închisoare, fiind eliberat pe 22 decembrie 1989 şi expediat de
Brucan, 6 luni mai târziu în SUA. Răceanu fusese racolat de serviciile
secrete americane (CIA) în 1974, când lucra ca secretar principal în
Ambasada României de la Washington. Ancheta a stabilit că în perioada
1981—1988 Răceanu a fost recompensat cu 400 USD lunar, cu peste 60 de
bijuterii din aur şi cu alte sume suplimentare în raport de informaţiile
furnizate. La ultima întrevedere avută cu spionul CIA Tom Hajivey, în
1988, Răceanu avea depusă în bancă suma de peste 180.000 USD. În
perioada 1984-1988 a mai primit de la diplomaţii-spioni cu care ţinea
legătura, suma totală de 400.000 lei, astfel: în 1984 de la James Bruha
30.000 lei; în 1985 de la Eleonor Pazdral 100.000 lei; în 1986 de la
Eric Carlson 120.000 lei şi în 1988 de la Edwin Ulmer 150.000 lei. Din
adresa nr. 9/00718 a Ministerului Afracerilor Externe, rezultă că în
perioada 1984-1988, Răceanu s-a deplasat în SUA de 7 ori.
„Scrisoarea
celor şase” a fost un document conceput de fostul demnitar comunist de
rang înalt Gheorghe Apostol şi semnat de alţi cinci foşti membri
marcanţi ai PCR: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore
Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu Brucan. Scrisoarea a fost
difuzată de posturile de radio BBC şi Europa Liberă pe data de 11 martie
1989. Ea a apărut la circa o lună după arestarea lui Mircea Răceanu şi
ca urmare a indicaţiilor transmise de CIA lui Silviu Brucan, în
încercarea de a prezenta acţiunea contraspionajului românesc drept o
măsură de răspuns împotriva tatălui adoptiv, semnatar al acelei
scrisori".
