miercuri, 30 octombrie 2013

NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR!

De luat aminte...
Atac concertat si concentrat de la nivele mari din exterior cu directia...Transilvania, pentru a pune mana pe bogatiile ei imense, spre care se intind, ca o caracatita, toate poftele nesatioase ale marilor oligarhi.
 
PLANUL LUI GEORGE SOROS REFERITOR LA TRANSILVANIAELABORAT INAINTE DE 1989.
OBIECTIV:
Crearea statului multinational Transilvania.
MOTIVATIE:
Acapararea si exploatarea de catre statele occidentale a imensului zacamant de petrol si gaze delimitat de localitatile Cluj-Napoca,Dej, Reghin, Targu-Mures si Turda. Se presupune ca rezervele existente aici sunt mai mari decat cele ale statului Kuweit. Se mai mentioneaza si rezervele mari de minereuri de aur, argint si multe alte zacaminte de metale rare existente in mai multe zone din Transilvania in frunte cu Rosia Montana.
 MASURI:
1) Numirea de catre George Soros a ministrului de Finante al Ungariei.
2) Infiintarea la Targu Mures a unei banci comerciale private de mare anvergura;
3) crearea si promovarea Partidului Liber Democrat al Maghiarilor din Romania, mai ,,pasnic" si mai ,,bland" decat UDMR;
4) Dezvoltarea intensiva a economiei private de obedienta straina si a nivelului de trai general, bazat pe infuzia de capital strain in cele 3 zone geografice: zona I-judetele Mures, Harghita si Covasna; zona II-judetele Satu Mare,Salj si Maramures; zona III-judetele Caras-Severin, Timis si Arad ;
5) Slabirea Romaniei pe mai multe planuri(militar-inclusiv prin desfiintarea legii pensiilor militare de stat doar pentru fostii militari de cariera, economic, politic, informativ,social) dincolo de limita la care sa mai prezinte un pericol de luat in seama;
6) Declansarea unui conflict armat interetnic de mari proportii la Cluj-Napoca si obtinerea unui mare numar de victime de nationalitate maghiara;
7) Reactia energica si pretentiile Ungariei ,,vor obliga" Marile Puteri si organizatiile inrernationale (NATO,ONU,etc) sa intervina pentru calmarea situatiei si organizarea sub control international, a unui referendum transilvan, in vederea constituirii statului independent multinational TRANSILVANIA.
 
Acum intelegeti de ce tot batea campii Laszlo Tokes chestea cu Ungaria, cu referendumurile etc,etc si multe altele si Octombrie Negru anuntat de Kelemen Hunor liderul UDMR?                                           
INTRUCAT NU MAI ARE NCIUN INTERES LA ROSIA MONTANA, GEORGE SOROS A FINANTAT PROSTESTELE DIN ROMANIA CU 600.000 DE EURO ...!
Protestele din Piaţa Universităţii vor continua mult timp de acum încolo, scopul fiind demisia Guvernului Victor Ponta. Deşi are interese de miliarde de dolari la Roşia Montană şi a căzut la pace chiar şi cu Victor Ponta, George Sörös finanţează protestele din Piaţa Universităţii, dar şi pe cele din Cluj. Multe dintre ONG-urile care şi-au anunţat susţinerea faţă de protestele de la Universitate au primit finanţări importante din partea Fundaţiei Sörös România. 

Conform unor surse din Serviciile Secrete, finanţările puse la dispoziţie prin Fundaţia Sörös pentru a întreţine şi organiza protestele se apropie de 600.000 de euro, o bagatelă pentru potenţa finaciară a evreului ungur. Printre ONG-urile prezente acum în Piaţă, dedulcite la bani sînt: „Ce Re“, „Asociaţia Pro Democraţia“, „Active Watch“, „Agenţia pentru Monitorizarea Presei“, „Mişcarea Civică Miliţia Spirituală“, „Centrul pentru Jurnalism Independent“. Afacerea este una destul de încîlcită. Sursele noastre spun că, în urmă cu circa o lună de zile, Sörös şi-a vîndut acţiunile deţinute la Gold Corporation, într-un moment în care anunţul demarării în acest an a operaţiunilor miniere a produs un „boom“ al preţului acţiunilor la bursa din New York. După ce a încasat banii, George Sörös a început să se opună începerii exploatării, sperînd ca, în final, contractul de concesionare a exploatării, încheiat între Statul Român şi Gold Corporation, să fie reziliat, iar Roşia Montană să fie scoasă la mezat într-un viitor apropiat. 
În acest noian de interese şi speculaţii financiare, George Sörös a reactivat relaţia sa cu Traian Băsescu, căruia i-a încredinţat sarcina organizării contestării publice a proiectului de la Roşia Montană, iar Traian Băsescu a văzut în aceasta o oportunitate de a lovi guvernul. Sursele noastre spun că Traian Băsescu şi George Sörös au avut o discuţie telefonică, pe această temă, marţi, în jurul orelor 13, care a durat circa 10 minute. În mod concret, Sörös l-a sunat pe Băsescu, dîndu-i indicaţii ce persoane din rîndul „societăţii civile“ trebuie contactate pentru intensificarea grevelor şi şi-a manifestat speranţa că protestele nu se vor opri.
 
 
Consiliul Fiscal a calculat cat e evaziunea fiscala in Romania
Evaziunea fiscala are o dimensiune ridicata in Romania, in conditiile in care numai in cazul CAS, TVA si impozitului pe venit aceasta reprezenta 10,3% din PIB in anul 2010, respectiv 53,684 miliarde de lei, conform calculelor Consiliului Fiscal pe baza datelor INS, publicate in Raportul anual al Consiliului pe anul 2011.
"Daca Romania ar colecta impozitele si taxele pe care le are la maxim, tara ar avea venituri bugetare ca procent din PIB foarte aproape de media europeana. O reforma profunda a administrarii taxelor si impozitelor in Romania tintita in directia cresterii gradului de colectare a taxelor este absolut necesara", se precizeaza in documentul Consiliului Fiscal.
 
Transmis de:
Banceanu Vasile
 

miercuri, 11 septembrie 2013

Manevrele viclene ale ungurilor care speră ca situaţia Transilvaniei sa fie rediscută în cadrul Comunitatii Europene

Dragi prieteni,

           M-am întors dintr-o călătorie de câteva zile facută cu colegii de promoţie a sotului meu la Budapesta. Am revăzut această frumoasă capitală europeană, elegantă şi mai curată decât Parisul.  (Compar cu Parisul, căci din păcate, nu are rost sa compar cu curăţenia din oraşele românesti .)
           Nu a fost o excursie organizată, dar totuşi am avut câteva servicii punctuale cu ghid.  Desi nu era prevăzut în program, o ghidă ne-a condus la Piata Eroilor, un frumos ansamblu de statui ai regilor Ungariei şi ne-a prezentat pe scurt  istoria lor.
           In fata statuii lui Matia Corvin, a început o pledoarie înflăcărată contra tratatului de la Trianon, care a amputat Ungaria. Eu am sărit ca arsă şi am zis că această pace a fost o pace justă, căci românii constituiau majoritatea populaţiei din Transilvania. Ea a replicat ca  aşa o fi acum, dar la epoca respectivă nu era aşa.    Eu i-am spus ca nu  pot sa accept astfel de neadevaruri, eu,  care cunosc în deaproape situatia, căci bunicul meu a fost miner într-o mină de  aur si  un strămoş de-al meu a murit legat de coada calului. Ghida a zis că ea povesteşte ce a învăţat la şcoală şi că nu e vina ei, nici vina mea că avem păreri diferite,  ci e vina istoriei.
Dar de toată evidenţa, ea, ca şi colegii ei  vor  ţine acelasi discurs în fata următorului grup de turisti ajuns la Budapesta.  (Iar ungurii nu vor menţiona niciodată, că în fond şi Matia Corvin avea sânge românesc după tatăl lui.)
           Va povestesc ce am trăit eu si ce am auzit eu cu urechile mele. Deci nu e vorba de zvonuri sau de manipulări !   Este purul adevar.  Ungurii sunt foarte activi şi au o influenţă mediatică importantă; ei nu s-au resemnat de pierderea Transilvaniei si consideră românii ca pe nişte intruşi ţigani. De altfel, de mult avusesem ecouri din partea unor francezi, care  mirati de ardoarea interlocutorilor unguri,  mă întrebau  care e adevărul cu privire la Transilvania. De fapt ungurii nu se ascund de loc. In 2007 am remarcat că pe prima pagină a unei biografii  a lui Nicolas Sarkozy scria ca "tatăl sau vine dintr-o ţară din Europa Centrală cu geografía amputată".
           De asemenea, în 1992 s-a publicat în Occident o istorie a Transilvaniei unde ungurii popularizează cu abilitate teoriile lor (cum ca latinophonii ar fi părăsit Transilvania o dată cu armata romană si în secolul IX, când au ajuns acolo ungurii ar fi găsit ţinutul nelocuit).
            Cum sa nu ma doară pe mine astfel de teorii  absurde ?  In Transilvainia erau (şi sunt) unguri doar în regiunea secuiască si la  orase, dar altfel nu sunt multe sate de unguri. Bunicii mei dinspre mamă erau dintr-un sat de lânga Cluj  şi la ei în sat nu era picior de ungur.
              Nu era nici un ungur, nici în satul de mineri de lânga Brad al bunicilor mei dinspre tată. La mina de aur unde lucra bunicul, şefii erau nemţi; dar nici acolo nu prea erau unguri. Dupa cum am spus, bunica dinspre tată a avut un strămoş care a fost omorât legat de coada calului. Ea era rubedenie chiar si cu Horia.
              In memoria strămoşilor mei, ma revolt si sa ma neliniştesc.  De altfel, poate ca zidurile frumoaselor clădiri din Budapesta inchid şi o picatură din sudoarea strămoşilor mei.
              Diaspora română din secolul  XIX a avut o contribuţie decisivă la crearea României.  Personal, eu nu-mi imaginez că  diaspora română din Paris, ar avea puterea de a ameliora situaţia economico-politică a României, care, pe de o parte, e zguduită de loviturile crizei mondiale şi, pe de altă parte, se zbate înnămolită într-o corupţie generalizată.
Dar cred ca diaspora română din Occident ar avea datoria  să încerce sa corecteze interpretările  greşite, vehiculate  uneori în ziare sau chiar în atlase, cum ar fi informaţii tendenţioase cu privire la Transilvania, amalgamul : rrom-român, problema rău cunoscută a Basarabiei,  etc.
            Trebuie să facem ceva !
Si nu e uşor;  mai ales în contextul actual  care nu e de loc favorabil României.    Caci  constat cu tristeţe degradarea imaginii  ţării noastre  în străinătate.   In momentul de faţă o origine română se declină cu ruşine.  Activitătile ilicite ale ţiganilor, ca de altfel şi a foarte  multor români, au creat în Occident o impresie dezastruoasă despre România.
             Pun dedesubt un mesaj care prezinta manevrele viclene ale ungurior care speră ca situaţia Transilvaniei sa fie rediscută în cadrul Comunitatii Europene.
Ar fi bine să-l difuzăm.  
Mi-e pur şi simplu teamă de viitor !

Cu stimă,
Simina Lazăr





Se ştie că Ungaria are un interes major pentru ca România să nu intre nici în anul 2013 în spaţiul Schengen şi acţionează în această direcţie, cu sprijinul Olandei, Finlandei şi Germaniei. Ca urmare, românii get-beget acceptă acordarea, cu multă generozitate şi în mod gratuit, a cetăţeniei şi paşaportului din partea Ungariei, fără să cunoască limba ungară, Constituţia şi imnul, istoria şi geografia acestei ţări.
          Pe cale de consecinţă, românii care obţin şi cetăţenia Ungariei se pot angaja uşor în toate ţările Uniunii Europene, fără niciun fel de restricţii.
Mai nou, pensionarii români get-beget care cer şi obţin cetăţenia ungară beneficiază de pensie din partea Ungariei, pensie care este de două, trei ori mai mare decât pensia din România, la care sunt obligaţi să renunţe.
Pe surse, s-a aflat că sunt peste 2,5 milioane de cetăţeni români care au obţinut dubla cetăţenie în Ungaria. Zilnic se duc în Ungaria mii de români, în cele 920 de localităţi, pentru a dobândi cetăţenia acestei ţări şi paşaportul unguresc. Acţiunea diabolică de acordare a cetăţeniei ungare pentru românii get-beget constituie un precedent foarte periculos pentru Uniunea Europeană, dar pentru Guvernul Ungariei este prioritatea numărul unu.
           Până în toamna anului 2014 se acţionează pentru acordarea cetăţeniei ungare pentru cel puţin încă două milioane de români. Apoi, Ungaria va solicita organismelor europene de la Bruxelles să constate, pe bază de acte de identitate şi paşapoarte, că în Ardeal sunt 4-5 milioane de cetăţeni unguri. Apoi, cer autonomia teritorială a acestei provincii istorice româneşti, prin aplicarea principiului autodeterminării popoarelor.
          Aşa-zisul război al steagurilor, din luna februarie a.c., declanşat de Guvernul de la Budapesta, face parte din programul Ungariei de internaţionalizare a problemei....
Atentie mare - difuzeaza, sa stie tot romanul cum se lucreaza impotriva Romaniei!

joi, 21 februarie 2013

A reînceput bătaia de joc. S-a reluat joaca de-a v-ați ascunselea cu sufletele militarilor în rezervă, cu speranța lor de revenire la normalitate

Teo Pal
Purtătorii de uniforme și de arme până la vârsta bătrâneții, nu mai sunt și, prin urmare, nu se mai numesc azi pensionari militari. Li s-a luat acest drept . Definitiv! Această categorie socială nu mai există. Ea a dispărut cu doi ani în urmă prin voința unor guvernanți demenți, conduși de un prim-ministru complexat și de un președinte de țară  orbit de orgoliu și bolnav de ură. Ei, foștii  pensionarii militari au devenit și sunt, acum, asistați social. Au fost trecuți în rândul celor mai năpăstuiți de soartă, obligați să stea cu mâna întinsă la mila publică. Realizările, munca, însăși viața lor, au fost șterse prin cârdășia guvernului, a președintelui și a ceea ce ar fi trebuit să fie Curtea Constituțională a României.
Guvernul care a generat tragedia a plecat. A fost spulberat de politicienii de azi. De aceia care, puși acolo și prin votul foștilor pensionari militari, au promis că din a doua zi a mandatului dat de popor vor repara răul și vor alunga nedreptatea, inclusiv umilința la care au fost supuși cei care ar fi trebuit să reprezinte, cu mândrie, militarii în rezervă și în retragere ai Armatei române, ai țării. Numai că, din chiar a doua zi după instalatrea în fotolii, au dispărut doar… promisiunile. Promisiunile care ,acum, s-au dovedit a fi incalificabile minciuni electorale.
Noii guvernanți, puși în fața propriilor promisiuni, se bâlbâie. Se contrazic. Aruncă vina spre cele patru zări, amână  și evită rezolvarea tranșantă a nedreptății. Pentru că, nu vor o clarificare. Pentru că le convine situația. Ca urmare, s-a reluat bulibășeala pensiilor militare. A reînceput bătaia de joc. S-a reluat  joaca de-a v-ați ascunselea cu sufletele militarilor în rezervă, cu speranța lor de revenire la normalitate. Se dansează bătuta cu bocancii pe viața bătrânilor care au trăit sub jurământul dat țării. Din nou, ca la reîntoarcerea într-un coșmar, acești bătrâni ai nimănui nu mai știu la ce să se mai aștepte. Viața lor este iarăși tulburată de amestecul politic nociv, de azvârlirea lor  în dilema  dintre speranță și teamă.
Ministrul de resort promite recalcularea. Ei, bătrânii foști militari, știu ce înseamnă asta. Au mai trecut prin recalculare, prin revizuire sau prin alte asemenea acțiuni ”reparatorii ”. Consecințele? Durere, batjocură, răsturnarea ierarhiilor militare firești, ură, sinucideri și morți de inimă rea. Pensionarii cărora le-a crescut acum pensia, se tem că le va fi redusă. Cei cărora le-a scăzut, au speranța că se va reveni la normal, dar sunt convinși că, fără vina lor,  în acest fel vor atrage ura celor care pierd acum așa cum au pierdut ei în anii trecuți. 
Pe de altă parte, prin vocea autoritară a tânărului nou premier, sunt asigurați, liniștitor, că nu va avea loc nicio recalculare. Deci, cei care au pierdut, nu-și vor mai recăpăta drepturile. Și spre surpriza generală, prim-ministrul  le mai spune că, de fapt, vinovatul știut de toți nu este vinovat. De vină ar fi amărâții care, la ordin, de multe ori împotriva voinței lor, au muncit zi și noapte pentru distrugerea programată politic a unei categorii sociale de elită. Apare teama unor noi represiuni, de data aceasta asupra celor care, aflați sub arme, au executat niște ordine, așa cum jurământul îi obliga. Se deschide astfel un nou front de bătălie, unde vor cădea nevinovații, unde se vor plăti polițe, unde va înflori arbitrariul și unde, sunt sigur, vor fi sacrificați cei mici și fără de putere. Din câte se vede prin vocea premierului, vicelui său, adevăratului  artizan al dezastrului, nu i se va întâmpla nimic.
Se pare că, în încheiere, ar trebui să ”trag” o concluzie. Nu pot. Fiindcă mi-au secat izvoarele înjurăturilor, fiindcă mi s-au închis porțile încrederii și fiindcă din suflet mi-a dispărut orice urmă de speranța în dreptate.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea a III-a

 

Foto: en.wikipedia.org
 
"În episoadele anterioare cred că am lămurit cine a tras şi cine n-a tras în decembrie 1989, mai rămânând să vedem cine a comandat tragerea şi în folosul cui. Un rol mai puțin important în declanşarea evenimentelor din decembrie 1989, dar crucial în stabilirea traiectului urmat de România după debarcarea lui Ceaușescu de la putere, l-a avut primul grup de profitori, anume grupul de la Trocadero. El a fost denumit astfel după braseria-restaurant aflată în apropierea Institutului de Economie Mondială din zona Universităţii, unde aveau loc reuniunile informale ale unor cercetători de la ADIRI (Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaționale), ISPSPN (Institutul de Ştiințe Politice şi Studiere a Problemei Naţionale, cu sediul la etajul 7 al Academiei Ştefan Gheorghiu), IEM (Institutul de Economie Mondială).
În ultimii ani ai regimului Ceauşescu, tehnocraţia comunistă din care făceau parte cercetători economişti, specialişti în ştiinţe sociale şi elita juridică avea ca sarcină de serviciu înțelegerea mecanismului capitalist, funcționarea angrenajului politic și economic, cu scopul descoperirii slăbiciunilor și exploatării lor în favoarea statului socialist român. Tocmai pe această elită (compusă din oameni între 30 și 45 de ani), grupată în câteva instituții cheie, ce aveau acces nelimitat la informații, la literatura de specialitate și la dezbaterile de ultimă oră din Occident, Securitatea a constituit-o și a dirijat-o, ca să devină un potențial de nucleu de putere în sfera deciziei politice și economice, în viitor.
De exemplu, Institutul de Economie Mondială, coordonat de serviciul de informații externe din cadrul Securităţii (DIE/CIE), cu regim de unitate militară, a fost creat special pentru a corespunde acestei funcțiuni. În afară de academicianul Costin Murgescu, director general și o autoritate profesională de necontestat, majoritatea personalului aparținea Securității. Adjunct al directorului Institutului de Economie Mondială era Gheorghe Marcu, ofițer DIE sub acoperire, coordonator al operațiunii de vânzare a evreilor derulată sub supravegherea lui Nicolae Ceauşescu.
Liderul grupului de la Trocadero era Silviu Brucan (Saul Bruckner), fost un nomenclaturist din perioada stalinistă, responsabil cu propaganda CC PCR, poziție din care în anii `50-`60 a reformat radioul și a creat televiziunea română. A avut privilegiul de a-şi desemna înlocuitorul în persoana lui Ion Iliescu. Ion Iliescu a deținut funcțiile de membru supleant al CC al PCR (23 iulie 1965-12 august 1969), membru al CC al PCR (12 august 1969-22 noiembrie 1984), membru supleant al CPEx (12 august 1969-28 noiembrie 1974), membru deplin al CPEx (12 noiembrie 1974-23 noiembrie 1979), deputat în MAN (din 3 februarie 1957 până în 1985) etc. Beneficiind de deschiderea survenită în anii `70, Ion Iliescu a regândit televiziunea română, prin introducerea emisiunilor de divertisment cu actori îndrăgiți precum Amza Pelea alias nea Mărin, Octavian Cotescu și Coca Andronescu (Tanța și Costel) sau a reportajelor lui Tudor Vornicu și comentariile sportive ale lui Cristian Ţopescu. Toți directorii, șefii de departamente și redacții din 1989 fuseseră aduși în televiziune de Ion Iliescu. Brucan a fost apoi ambasador al României în Statele Unite și la ONU, de unde a fost eliberat din funcție și a căzut în dizgrația lui Ceaușescu pentru suspiciunea că ar fi fost racolat de CIA. Odată sosit în țară a devenit șef de secție la Academia de învățământ social-politic Ştefan Gheorghiu. În 1988 Securitatea îi facilitează lui Brucan plecarea pentru 6 luni în Statele Unite, pentru a se întâlni cu funcționari ai Departamentului de Stat/Biroul pentru Europa Orientală, moment care s-a dovedit esențial pentru evenimentele ce aveau să urmeze. În decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale, premierul Petre Roman susținând în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.
Un alt membru al grupului a fost Mugur Isărescu (Institutul de Economie Mondiala). Imediat după evenimentele din decembrie 1989 a fost trimis de Consiliul Frontului Salvării Naționale diplomat la Ambasada României din Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990 este guvernatorul Băncii Naționale a României, după o mică întrerupere în 2000, când a fost premier.
Victor Babiuc fusese anterior consilier juridic şef la ministerul Comerţului Exterior, de unde a fost mutat cercetător ştiinţific la Institutul de Economie Mondială, îndeplinind și funcția de consilier la Consiliul Legislativ. În perioada martie-iunie 1990 a fost expert la Comisia Constituţională a CPUN, 1990-1991 ministru al Justiţiei, 1991-1992 ministru de Interne. A devenit deputat PD și în perioada 1997-1999 a fost numit ministrul al Apărării (deși nu făcuse armata).
Eugen Dijmărescu, secretarul PCR pe Institutul de Economie Mondială, urmase seminarul de Studii Americane din Salzburg în 1973, un stagiu la Brookings Institution în 1981 și la Universitatea de Stat Tempe din Arizona, în 1985. În martie-iunie 1990 funcționează ca ministru secretar de Stat și președinte al Agenției de coordonare a asistenței Externe, în iunie 1990 devenind ministrul economiei și finanțelor în guvernul condus de Petre Roman. În perioada 1994-1999 a fost ambasador al României în Japonia, pentru ca în 2003 Dijmărescu să devină membru al guvernului Adrian Năstase, în calitate de ministru-delegat pentru Comerț. Din 2004 îndeplinește funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României.
Daniel Daianu (Institutul de Economie Mondială), lucrase în perioada 1976-1978 la Direcția de Informații Externe (DIE) a Departamentului Securității Statului. A devenit ministru adjunct al finanțelor în 1992 și ministru al finanțelor între anii 1997-1998.
Adrian Năstase (ADIRI) este căsătorit cu Dana Miculescu, fiica lui Angelo Miculescu, fost ministru și vicepremier în România socialistă. Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României, președinte al Parlamentului între 1992-1996 și 2004-2006 şi premier al României și preşedinte al PSD între 2000-2002. În anul 2012 Securitatea s-a răzbunat, fiind condamnat la doi ani de închisoare pentru corupție, fără ca împotriva sa să existe vreo probă.
Adrian Severin (ADIRI) a fost lector la Academia de învățământ social-politic Ştefan Gheorghiu. A devenit vice prim-ministru și ministru pentru Reformă și Relațiile cu Parlamentul (1990-1991), președinte al Agenției Naționale pentru privatizarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (1991-1992), viceprim-ministru şi Ministru al Afacerilor Externe (1996-1997) din partea PD. În prezent este europarlamentar PSD.
Teodor Melescanu (ADIRI) a urmat cursuri postuniversitare la facultatea de științe economice și sociale a Universității din Geneva și la Institutul Internațional de Înalte Studii Internaționale din Geneva obținând titlul științific de doctor în științe politice și drept internațional. Între anii 1978-1985, a fost secretar II la misiunea permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite, între 1985-1989 a lucrat în centrala Ministerului Afacerilor Externe, îndeplinind funcțiile de secretar I la departamentul Securitate Internațională și Dezarmare şi subsecretar de stat. În perioada 1991-1992 a devenit secretar de stat, iar între 1992-1996 a fost ministru al Afacerilor Externe în guvernul PDSR condus de Nicolae Văcăroiu. În 2002 Meleșcanu a devenit prim-vicepreședinte al PNL, în 2004-2008 senator al Alianței D.A, în 2007-2008 a fost ministru al Apărării în guvernul Tăriceanu. Din 2012 îndeplinește funcția de director al Serviciului de Informații Externe.
Teodor Stolojan a funcționat ca director adjunct și director al Departamentului Relații Valutare și Financiare Internaționale din Ministerul de Finanțe (1988–1989). După revoluție a fost ministru adjunct la ministerul Finanțelor până în aprilie 1990, apoi ministru al Finanțelor, în cabinetul Petre Roman II (în perioada iunie 1990–aprilie 1991). În mai 1991 a devenit președinte al Agenției Naționale de Privatizare, lucrând la elaborarea primului proiect al Legii privatizării și la înființarea Fondului Proprietății de Stat (FPS). A fost prim-ministru (octombrie 1991-noiembrie 1992), a lucrat la New York, la Banca Mondială, a devenit membru al PDSR și consilier al lui Ion Iliescu în campania prezidențială din 1996. În perioada 2002-2004 a fost președinte al Partidului Național Liberal, iar din 2004 a devenit consilier pe probleme economice al președintelui Traian Băsescu. A trecut la PDL, devenind europarlamentar.
Ioan Mircea Pașcu era secretarul PCR al Institutului de Știinţe Politice şi de Studiere a Problemei Naţionale din cadrul academiei Ştefan Gheorghiu. El a urmat seminarul pentru Studii Americane de la Salzburg (1973), a primit bursa Fundației Ford (1979-1981), a lucrat ca cercetător rezident la Institutul pentru Studii de Securitate Est-Vest din New York (1988-1989). A fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, consilier Prezidențial (1990-1992), secretar de Stat la MApN (1993-1996), ministru al Apărării (2000-2004). În prezent este europarlamentar PSD.
După absolvirea facultății, Virgil Măgureanu (Ştefan Gheorghiu) a ajuns cadru universitar de psihosociologie la academia „Ştefan Gheorghiu” din București (1969-1989), devenind totodată colaborator al Securității interne în februarie 1972, fiind apoi încadrat în DIE cu grad de căpitan (1972-1978). Din 1984 a devenit mâna dreaptă a lui Ion Iliescu în activitățile complotiste pentru debarcarea lui Ceaușescu, devenind la Revoluție membru al CFSN și CPUN și participând la procesul soților Ceaușescu de la Târgoviște (26 decembrie 1989). În martie 1990 a fost numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații, funcție deținută până în aprilie 1997.
Dorel Șandor (Ştefan Gheorghiu) coleg de birou cu Virgil Măgureanu, a fost anterior profesor de socialism științific la școala de ofițeri a Securității de la Băneasa. Revoluția l-a prins în poziția de secretar II la MAE. A fost numit secretar de stat la Ministerul Reformei, în guvernele Roman, Stolojan și Văcăroiu. Din 1992 și până în 2000 a fost consilierul personal al lui Petre Roman, președintele PD. În perioada 2004-2008 a fost consilier al prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu.
Sergiu Verona a fost redactor la Agerpres, ziarist la Lumea, apoi cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi de Studiere a Problemei Naţionale (specialistul în „dezarmare") unde a cunoscut-o poate mult prea bine pe documentarista Rodica Culcer. Ca urmare a fugii lui Sergiu Verona în SUA, din vara lui 1986, Ceaușescu a ordonat desfiinţarea Institutului și acest lucru s-a resimțit în componența grupului de la Trocadero. Oricum, Rodica Culcer n-a rămas pe drumuri, fiind angajată imediat la Ambasada SUA, pe bază de recomandare. În următorii ani, Verona a lucrat la biblioteca Congresului SUA, colaborând uneori cu postul de radio Europa Liberă.
Domeniul militar a avut și el câţiva reprezentanți de marcă. Locotenent colonel Ioan Talpes (cercetător la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară) a lucrat și la editura Militară, cunoscându-l din 1987 pe Ion Iliescu, directorul Editurii Tehnice. În 22 decembrie 1989 i-a luat locul generalului locotenent Ilie Ceaușescu la șefia Consiliul Politic Superior al armatei. În perioada 1990-1992 a fost consilier prezidențial, apoi director al Serviciului de Informații Externe (1992–1997). În perioada 1997-1998 a fost ambasador al României în Bulgaria. Odată cu revenirea lui Ion Iliescu la Cotroceni, devine consilier prezidențial, șef al Departamentului Securității Naționale, șef al administrației prezidențiale (21 decembrie 2000-10 martie 2004). O scurtă perioadă de timp (până pe 28 decembrie 2004) a fost ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniile Apărării Naționale, Integrării Europene și Justiției. În perioada 2004-2008 a fost senator PSD.
Căpitanul Cornel Codita (cercetător la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară) după 1989 a fost consilier prezidențial în primele mandate ale lui Ion Iliescu, apoi consilier principal al ministrului Apărării Naționale, Victor Babiuc. Vasile Secares (Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară și profesor la Academia Ștefan Gheorghiu) a fost consilier prezidențial, șef al departamentului de analiză politică al Președinției (1990-1992), vicepreședinte EXIMBANK până în 1997, fondatorul și rectorul Școlii Naționale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), creată în 1991 pentru a înlocui titulatura Academiei Ştefan Gheorghiu. În 2002, în cadrul SNSPA înfiinţează Centrul de Studii NATO, împreună cu Cornel Codiţă (vicepreşedinte).
Creierul grupului de la Trocadero, Silviu Brucan, în calitatea sa de preşedinte al secţiei de Relaţii internaţionale, l-a adus în 1987 pe un director din MAE, numit Corneliu Bogdan, cel care i-a succedat la şefia ambasadei României de la Washington. În 26 decembrie 1989, Corneliu Bogdan a fost numit ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor externe.
Pe lângă Corneliu Bogdan a apărut şi un personaj cheie numit Mircea Răceanu, cel care conducea direcţia America de Nord din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Mircea Răceanu era fiu de foşti demnitari comunişti cu funcţii importante în PCR, prieteni ai lui Brucan. Numai că la data de 31 ianuarie 1989 Răceanu a fost arestat, chiar în apropierea reşedinţei ambasadorului SUA, asupra sa găsindu-se o notă informativă şi o xerocopie a informării organelor superioare privind rezultatul şedinţei grupei multilaterale de informare re­ciprocă a reprezentanţilor statelor par­ticipante la Tratatul de la Varşovia, din zilele de 17-18 ianuarie 1989. Imediat Ceauşescu i-a impus lui Brucan domiciliul forţat în Dămăroaia. Răceanu a fost judecat şi condamnat la moarte la 20 iulie 1989, pedeapsa fiind comutată la 20 de ani închisoare, fiind eliberat pe 22 decembrie 1989 şi expediat de Brucan, 6 luni mai târziu în SUA. Răceanu fusese racolat de serviciile secrete americane (CIA) în 1974, când lucra ca secretar principal în Ambasada României de la Washington. Ancheta a stabilit că în perioada 1981—1988 Răceanu a fost recompensat cu 400 USD lunar, cu peste 60 de bijuterii din aur şi cu alte sume suplimentare în raport de informaţiile furnizate. La ultima întrevedere avută cu spionul CIA Tom Hajivey, în 1988, Răceanu avea depusă în bancă suma de peste 180.000 USD. În perioada 1984-1988 a mai primit de la diplomaţii-spioni cu care ţinea legătura, suma totală de 400.000 lei, astfel: în 1984 de la James Bruha 30.000 lei; în 1985 de la Eleonor Pazdral 100.000 lei; în 1986 de la Eric Carlson 120.000 lei şi în 1988 de la Edwin Ulmer 150.000 lei. Din adresa nr. 9/00718 a Ministerului Afracerilor Externe, rezultă că în perioada 1984-1988, Răceanu s-a deplasat în SUA de 7 ori.
„Scrisoarea celor şase” a fost un document conceput de fostul demnitar comunist de rang înalt Gheorghe Apostol şi semnat de alţi cinci foşti membri marcanţi ai PCR: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu Brucan. Scrisoarea a fost difuzată de posturile de radio BBC şi Europa Liberă pe data de 11 martie 1989. Ea a apărut la circa o lună după arestarea lui Mircea Răceanu şi ca urmare a indicaţiilor transmise de CIA lui Silviu Brucan, în încercarea de a prezenta acţiunea contraspionajului românesc drept o măsură de răspuns împotriva tatălui adoptiv, semnatar al acelei scrisori".

Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea a II-a

румыния солдат румыния революция 1989

 

 
Din dispoziţia general-maiorului Gheorghe Negoşanu, șeful de stat major al comandamentului Apărării AA a teritoriului, pe 22 decembrie 1989 de la orele 19:00 nici o aeronavă militară sau civilă nu mai era autorizată să decoleze de pe teritoriul României. Simultan cu aceasta, comandamentul Aviaţiei militare şi a apărării AA a Teritoriului, a creat o echipă de luptă din care a făcut parte şi colonelul Magdalena Ion – şeful artileriei AA, care a condus supravegherea şi apărarea spaţiului aerian al României din punctul de comandă principal al Forțelor aeriene (PCP). Colonelul Magdalena Ion a fost, alături de alţi ofiţeri şi generali, la originea multor ordine care s-au soldat cu victime din rândul militarilor români, el nefiind niciodată anchetat, ba mai mult decât atât, fiind avansat de preşedintele Emil Constantinescu la gradul de general de brigadă şi numit în funcţia de secretar al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT). În cei 8 ani de mandat (2004-2012) preşedintele Traian Băsescu a avansat 715 generali, printre ei numărându-se şi Magdalena Ion (de 2 ori), acesta ieşind la pensie cu epoleţii încărcaţi de 4 stele de general. Echipa de luptă a lui Magdalena, îşi exercita actul de conducere dispunând de toate elementele de comandă şi informare ale modernului sistem automatizat ALMAZ-2. Rolul lui ALMAZ-2 fiind acela de interfaţă de monitorizare a componentelor sale aflate în dotarea tuturor unităților şi marilor unităţi de aviaţie şi de apărare A.A. a Teritoriului.
Mai trebuie ştiut că planificarea unui zbor al unei aeronave militare, precum cel al elicopterelor din decembrie 1989, urma un algoritm obligatoriu. Echipa de luptă din punctul de comandă principal al Forţelor aeriene (PCP) fiind responsabilă de planificarea şi coordonarea tuturor zborurilor aeronavelor militare şi civile în spaţiul aerian al României. Prin urmare, dispunând de echipamentele necesare, PCP răspundea de înştiințarea propriilor unităţi de artilerie şi rachete AA, precum şi ale celorlalte categorii de forţe armate (unităţile aparţinând trupelor de uscat şi marinei militare), despre situaţia aeriană existentă. Informaţiile acestea fiind vitale pentru asigurarea securităţii zborurilor aeronavelor proprii. Mai mult decât atât, dreptul de a da ordinul de deschidere a focului de nimicire, aparţinea echipei de luptă din PCP. Putea da un astfel de ordin, în cazul unei aeronave militare, căreia i-a repartizat tot el o misiune de întrebuințare în luptă, doar un nebun sau unul care fusese racolat de partea războiului secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire şi avea drept sarcină să-i omoare pe proprii săi subordonați.
Pe 23 decembrie, orele 11:30 Valentin Voicilă, șeful Comitetului Revoluţionar Arad l-a informat pe omologul său de la Deva, judeţul Hunedoara că şeful Inspectoratului General al Miliției române, general-locotenent Constantin Nuţă, (fostul şef al Direcției a IV-a - Contrainformaţii Militare) şi adjunctul său, general-maior Velicu Mihalea, se aflau în rapidul Pannonia 22, de la Timişoara în drum spre Bucureşti, fiind transmise telefonic şi vagonul şi numerele locurilor pe care erau aşezaţi cei doi. Generalii au fost arestaţi în gara Deva, reţinuți câteva ore în UM 01719-Deva, de unde Ion Iliescu a decis transportarea lor la Bucureşti, cu un elicopter al MApN. În acest scop a fost destinat elicopterul IAR-330 nr. 72 de la regimentul 58 Elicoptere de la Sibiu, având echipajul format din: maior Nicolae Tudor, pilot-comandant, căpitan Victor Motica, pilot-secund şi maistru militar clasa a III-a Nicolae Galaftion, mecanic de bord. Elicopterul a decolat de la Deva în jurul orelor 19:40, în zbor comunicându-se echipajului să urmeze cursul râului Mureş până la Alba Iulia şi de acolo să se îndrepte spre Sibiu, unde urma să aterizeze. În același timp, au fost alertate unităţile din garnizoana Alba Iulia, militarii primind ordin să doboare orice aparat de zbor ce se apropie de oraş, întrucât era vorba de ”terorişti”. La câteva minute după ce elicopterul nr. 72 a survolat UM 01496-pontonieri asupra sa au fost trase câteva rafale scurte, de câte 3-5 proiectile de diferite calibre, de la sol. 12 proiectile calibru 7,62 mm au atins aparatul, avariind instalaţia de alimentare cu combustibil şi pe cea a comenzii hidraulice, elicopterul prăbuşindu-se şi luând foc. Toţi cei din elicopter au murit arşi.
Ancheta în cazul elicopterului IAR-330 nr. 72 a fost condusă de procurorul Ilie Botoş, de la Parchetul Militar Cluj, dosarul fiind soluţionat de acesta în 1994, ca fiind un accident de muncă provocat de echipajul elicopterului. Potrivit jurnalistei Ondine Gherguț, Ilie Botoş a fost parașutat peste noapte ca magistrat militar de către unchiul său, general-maior Ioniţă Botoș, șeful comandamentului Serviciilor Armatei în 1990. Ioniţă Botoş a fost cel care a primit pe 14 iunie 1990, de la Ion Iliescu, ordinul de a încazarma și hrăni circa 990 de mineri în două unităţi militare ale MApN de pe şoseaua Olteniţei din Bucureşti. Ofiţerii de intendenţă ale celor 2 unităţi care au dus la bun sfârşit această misiune erau locotenenţii majori Gabriel Oprea (președintele UNPR) şi Eugen Bejinariu, ambii parlamentari USL. Potrivit actelor judiciare din dosarul ”Mineriadei”, cei aproape 1.000 de mineri au fost selectaţi din grupurile venite de la minele din Valea Jiului de către Bogdan Niculescu Duvaz (deputat din 1990 şi până azi) şi de alte persoane străine, posibil militari din forțele speciale. Minerii au fost echipați cu uniforme militare kaki şi urmau să fie instruiţi în cele 2 unităţi militare, devenind formaţiunea paramilitară „Poliția Minerească".
În 2002 procurorul militar Ilie Botoş a devenit el însuși expert în operaţiuni speciale, fiind atestat de forţele speciale americane „Delta Force” şi numit procuror șef-adjunct la Parchetul Naţional Anticorupţie. În 2003, la vârsta de 38 de ani, a fost avansat la gradul de general de brigadă (fără să fi urmat măcar cursurile unei şcoli militare de ofiţeri) şi numit procuror General al României, funcție pe care a ocupat-o până în 2006, când a fost demis, odată cu ”fuga” teroristului Omar Hayssam din ţară. În 2007 şi 2011, preşedintele Traian Băsescu l-a avansat pe Ilie Botoş la gradul de general-maior (cu 2 stele) şi general-locotenent (cu 3 stele), iar în august 2012 Corneliu Dobriţoiu, în calitatea sa de ministru al Apărării, l-a numit şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA).
În ziua de 24 decembrie 1989, la orele 07:30 echipajele elicopterelor nr. 82 şi 89, aparținând Regimentului 59 Elicoptere - Tuzla, au primit misiunea de cercetare aeriană şi vânătoare liberă, în condiţii de interdicţie a utilizării echipamentelor radio, în zona Adamclisi - Ioan Corvin, unde fusese semnalată prezenţa unui elicopter neidentificat. La orele 08:05 au decolat în formaţie şi după o patrulare de 30 minute, fără a constata nimic suspect, piloţii celor 2 elicoptere au luat decizia să ia înălţime şi să se întoarcă la bază. După ce a trecut deasupra unui deal, echipajul elicopterului nr. 82 a auzit o explozie şi a avut senzaţia că se trage asupra lui. Încercând imediat să ia legătura radio cu echipajul elicopterului nr. 89, aflat în spatele dealului, acesta n-a răspuns. În schimb, la sol a apărut un incendiu şi, apropiindu-se de acel loc, s-a putut identifica elicopterul cu nr. 89, care ardea. Echipajul elicopterului nr. 89, era format din: locotenent-colonel Serghei Eftimie, pilot-comandant, 43 ani; căpitan Enache Mihai, pilot-secund, 37 ani; maistru militar Deleanu Gheorghe, 38 ani şi maistru militar Petrea Ștefan, 35 ani. Ancheta a concluzionat că elicopterul a fost doborât de către o rachetă necunoscută, lansată asupra sa (fie sol-aer de tip KUB de la divizionul AA de la Medgidia, fie una aer-aer, de pe un avion MIG-21 aparţinând regimentului 86 de la Feteşti, decolat cu aceeaşi misiune de PCP). Şi acest caz a fost considerat, de către colegii lui Ilie Botoş, de la Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, conduşi de colonelul Mihai Popov, drept un accident de muncă, fără nici un vinovat.
Pe 28 decembrie 1989, echipajul aeronavei AN-24 a companiei TAROM compus din Chifor Ioan (38 ani), pilot-comandant, Valter Jurcovan (31 de ani), copilot, Moldoveanu Mihai (35 ani), instructor de zbor, Marghidan Elena (35 ani), însoţitoare de bord, Petre Bănică (41 ani), însoţitor de bord şi Cristea Gelu (33 ani), mecanic de bord, a decolat de la aeroportul Internațional Bucureşti-Otopeni, cu destinaţia Belgrad. Cursa charter fusese cerută de Ion Iliescu, în numele noii conduceri a FSN, care a motivat că era nevoie să se aducă din Iugoslavia, sânge pentru răniţii din revoluţie. În avion se mai afla şi Ian Henry Perry (24 de ani) fotoreporter la ziarul britanic Sunday Times. De la Belgrad, Perry urma să schimbe avionul, cu unul pentru Londra. Se bănuieşte că britanicul avea asupra sa câteva casete video, filmate de el în timpul Revoluţiei, dar şi alte casete video realizate în Bucureşti de mai mulţi corespondenţi străini. La scurt timp după decolare, deşi zborul era autorizat iar avionul se afla pe calea aeriană indicată în planul de zbor, avionul TAROM a fost doborât de o racheta AA, la 50 km de București. Epava avionului a fost găsită în pădurea Mălinoasa, în apropierea comunei Vişina din județul Dâmboviţa, la 12 km nord-vest de divizionul 182 Rachete AA - Boteni.
Pe 23 decembrie 1989, 3 elicoptere IAR 330-Puma, de la UM 01901 Boteni, înarmate cu proiectile reactive, au primit misiunea să decoleze, urmând ca obiectivul să le fie comunicat în zbor. În jurul orelor 10:30 elicopterul IAR 330 nr. 87, cu echipajul format din maiorul Militaru Mircea - pilot comandant, căpitan Iordache Constantin - pilot secund şi maistru militar Târnă Florică - mecanic de bord, la câteva minute după decolare, a luat legătura radio cu PCP al Aviației Militare, de unde i s-a transmis ordinul care specifica obiectivul care trebuia atacat. Cu aproximativ 30 de minute înainte, regimentul 57 aviaţie, de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, înzestrat cu avioane MIG 23, înarmate cu tunuri şi bombe de 250 kg primise ordinul să atace cimitirul militar Ghencea. Piloţii MIG-urilor au făcut câteva treceri la verticală şi au constatat că cimitirul era plin de civili care nu aduceau a terorişti şi au refuzat să lanseze bombele în mulţime, întorcându-se pe bază.
Obiectivul indicat elicopterului IAR 330- Puma nr. 87,a fost același cimitir militar Ghencea, unde s-ar fi găsit transportoare amfibii teroriste. Categoria de armament, indicată prin ordin, a fost PRND (proiectile reactive nedirijate) cal. 57 mm, atacul trebuind executat din direcţia nord-est (dinspre MApN spre cimitir), înălţimea de intrare la atac: 700 m. Ulterior, transportoarele amfibii teroriste s-au dovedit TAB-uri ale unei unităţi militare de infanterie din Focşani, introdusă la ordin, în dispozitivul de apărare din spatele sediului ministerului Apărării Naționale. Infanteriştii, fiind la rândul lor intoxicaţi pe linie ierarhică că urmează să fie atacaţi de elicoptere cu terorişti, au ripostat cu focul mitralierelor.
După prima intrare asupra obiectivului, când a executat foc cu PRND, echipajului elicopterului IAR 330 i s-a ordonat să execute şi al 2-lea atac, din aceeaşi direcţie şi de la aceeaşi înălţime. La angajarea pe obiectiv, asupra elicopterului IAR 330 s-a deschis focul cu muniţie de cal. 12,7 mm și 7,62 mm, atât din curtea M.Ap.N, cât şi din zona cimitirului militar Ghencea. După degajarea din atac, pilotul-comandant a constatat că mecanicul de bord era grav rănit, fiind lovit în cap de un proiectil cal. 7,62 mm ( rămânând cu infirmitate permanentă). În plus, instalația de ungere a fost avariată, rezervoarele de combustibil ciuruite, roţile de la jamba dreaptă şi panouri din celula elicopterului au fost smulse. Rezoluţia din 08.11.1994, emisă de adjunctul şefului Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a închis dosarul 867/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare pe motiv de eroare de fapt, adică cel care dăduse ordinele criminale atât echipajului elicopterului cât şi companiei de TAB-uri nu şi-ar fi dat seama ce făcea.
În 1995, procurorul militar Mihai Popov, cunoscut mai degrabă ca soţul judecătoarei Valerica Popov de la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în calitate de adjunct al şefului Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a dat următoarea soluţie : "nu se începe urmărirea penală - lipsa elementelor constitutive a infracţiunilor de omor şi vătămare corporală deosebit de gravă ” în dosarul 1059/P/1991 privind 16 morţi şi 19 răniţi, produşi ca urmare a „incidentelor” din perioada 22–24 decembrie 1989 din zona Ministerului Apărării Naţionale. Printre aceştia se aflau şi cei 7 militari din celebra unitate USLA (singura unitate anti-teroristă a României ), în frunte cu locotenent-colonelul Trosca, victimele unui asasinat premeditat, comis în noaptea de 23/24 decembrie. Chemat în apărarea sediului MApN, din apropierea acestuia, Trosca a observat că de fapt armata era cea care trăgea în propriul sediu (o coloană de 7-8 TAB-uri, 2 camioane cu militari şi 2 ARO), fapt pe care l-a transmis prin staţie atât la sediul USLA, cât şi conducerii MApN.
Surpriza cea mai mare a fost aceea că ulterior, deşi uslaşii au transmis parola corectă, tancurile aflate în faţa ministerului au primit ordin să nu ţină cont de ea şi să deschidă foc fără somaţie asupra ABI-urilor (Autovehicul Blindat pentru Intervenţie). După ce 2 ABI-uri ale USLA au fost spulberate de mitralierele de pe tancurile şi TAB-urile din jurul MApN, persoane rămase până azi necunoscute, animate de un sadism extrem, au întors ABI-urile cu faţa spre minister ca şi când ele s-ar fi aflat în poziții de luptă şi au scris cu creta pe ele „terorişti”. Capul lui Trosca a fost detaşat de restul corpului şi arborat pe post de trofeu, înfipt pe osia unui ABI, iar trupurile celor 7 uslaşi ucişi, îmbrăcați în uniforma armatei române, au fost lăsate zile în șir să putrezească pe caldarâm, cu plăcuțe „terorişti” pe piept, ca lumea să le scuipe şi să urineze pe ele. Ca un avertisment adresat actualilor şi viitorilor ofiţeri români care nu erau dispuși să trădeze, trecând de partea războiul secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea României. Scena de coşmar, care n-avea corespondent în istoria modernă a armatei române, a fost transmisă zile în şir de TVR în decembrie 1989, urmând un scenariu parcă deprins din manualele ilustrate ale compartimentului de război psihologic și propagandă militară, ale forţelor pentru operaţiuni speciale ale SUA din Vietnam şi cele destinate instruirii luptătorilor Contras din America Latină (Lesson Plan 643, Armed Psyop; Field Manual 30-104, Handbook on Aggressor Insurgent War).
Bomboana pe colivă a fost pusă pe 28 februarie 2011, când preşedintele Traian Băsescu (devenit robotul preferat al responsabililor cu războiul secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea României în aşa-zisa etapă de Tranziţie ), a semnat Decretul privind retragerea titlului de Erou-martir al revoluţiei române din decembrie 1989 lui Trosca Gheorghe, pe motiv că, din poziţia de ofiţer de contrainformaţii militare al Diviziei 57 tancuri, ar fi făcut poliţie politică.
Aşadar, colonelul magistrat Mihai Popov a fost campionul închiderii tuturor dosarelor de crimă, săvârşite împotriva subordonaţilor lor de comandanţii militari români, recrutaţi pentru ducerea Războiului Secret, în decembrie 1989. Tot Popov era cel care ar fi trebuit să se sesizeze și să ancheteze faptele de subminare a capacităţii de apărare a ţării, prin scoaterea ilegală din înzestrare a categorii întregi de arme româneşti pentru a fi utilizate în contrabanda în zone supuse embargoului internaţional.
Pentru că n-a făcut nimic din ceea ce intra în competenţa unui procuror militar dintr-o ţară cu adevărat democratică, pare firesc să i se fi încredinţat tocmai lui ancheta ŢIGARETA II (în colaborare cu generalul Magdalena Ion, secretar al CSAT - oare ce atribuţiuni funcţionale îi dădeau acest drept?) pe care, dintr-o operaţiune specială cu armament, comandată de la cel mai înalt nivel al statului român de preşedintele Emil Constantinescu, să o transforme cu nonşalanță într-o inexistentă contrabandă cu ţigări, muşamalizând majoritatea probelor din dosarul Ţigareta II şi distrugând destinele unor militari competenţi și patrioţi.
Pentru "faptele sale de vitejie", Mihai Popov care n-a petrecut nici 5 minute în vreo instituţie de învăţământ a Sistemului Naţional de Apărare şi care nu a făcut nici o secundă de instrucţie militară, dar a servit pe tavă interesele demolatorilor României, a fost avansat la gradul de general şi a ieşit în 2009 în rezervă, cu o pensie de 200 de milioane de lei vechi. Reamintesc faptul că spre deosebire recalcularea în minus de până la 50% (cu care guvernul Boc i-a lovit pe militari), pensiile magistraților se calculează la fel de 15 ani, adică 80% din salariul ultimului an de muncă, fără ca ei să fi contribuit la sistemul de asigurări sociale şi fără a se ţine cont de punctul de pensie.
A dezamăgit profund şi Corneliu Dobriţoiu, actualul ministru al Apărării, într-atât încât pe blogul filialei 1 a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate - Curtea de Argeș a apărut un articol cu titlul: ”Pe 9 decembrie, USL va primi de la noi exact ceea ce USL ne-a oferit nouă: IGNORARE!”. Dezamăgirea militarilor are la bază încheierea unui protocol de colaborare USL-SCMD, semnat de Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin şi col. Mircea Dogaru, pe 18 iulie 2012, prin care, până la debutul campaniei electorale parlamentare, guvernul Ponta se angaja să se concentreze pe un set de obiective, menite să repare cât se poate din ce au stricat guvernele anterioare. Printre acestea amintesc doar: anularea avansărilor acordate pe criterii politice cadrelor militare în rezervă și în retragere; abrogarea Legii 165/2011 referitoare la pensionarii din sistemul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională; revenirea la prevederile Legii 164/2001; restabilirea statutului de militar în rezervă; anularea promovărilor şi numirilor în funcție în MAI şi MApN pe filiera ”indirectă”; anchetarea cazului locotenentului (r.) Alexandru Gheorghe, anularea abuzivei treceri în rezervă, anchetarea vinovaţilor şi reactivarea ofiţerului. Practic, până în prezent Dobriţoiu n-a iniţiat nimic în sensul rezolvării doleanțelor militarilor.
Mai mult decât atât, presa militară subordonată lui Dobriţoiu, a difuzat ştirea că foştii preşedinţi Ion Iliescu (singurul şef de stat român care n-a făcut armata) şi Emil Constantinescu, au primit din partea ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, distincţia ”Emblema de Onoare a Armatei României”, în semn de apreciere pentru activitatea în slujba poporului român. Evenimentul s-a înscris în seria manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi zilei armatei României.
De menţionat un moment interesant. Pe 30.10.2009, Mark Gitenstein ambasadorul SUA la Bucureşti, s-a declarat îngrijorat că urmează provocări extrem de mari, care este posibil să dezbine poporul român. O astfel de provocare a fost, din punctul său de vedere, numirea noului procuror general şi a noului procuror-şef al DNA, precizând că pentru SUA, acest proces de selecţie va fi un criteriu foarte important care va influenţa percepţia asupra parteneriatului strategic cu România. Mai pe direct spus, dacă se strică orânduiala stabilită în decembrie 1989 şi nu sunt numiţi indivizi după chipul şi asemănarea lui Popov, e de rău, pentru că SUA ne ameninţă că ne ia boii de la bicicletă”.

Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea I

румынская революция 1989 румыния революция демонстранты бтр

 
Domnul Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, a transmis pentru Vocea Rusiei amănunte din spatele Revoluţiei române din 1989 şi ceea ce a însemnat ea pentru armata română.
„Timp de peste 20 de ani, a existat un interes major din partea autorilor războiului secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea cu orice preţ a socialismului la nivel global, de a-l ascunde, atât cât a fost posibil sau de a se confecţiona măcar o imagine idilică, de epopee, a câtorva aspecte esenţiale ale evenimentelor din decembrie 1989, considerate punctul zero al startului României spre democrație. Prin urmare, rămâne şi azi de actualitate menținerea poporului român şi a armatei sale în minciună, pentru protejarea celor 2 mascote (Iliescu şi Constantinescu), emanate pentru a facilita ducerea Războiului Secret împotriva ţării lor. (Vezi: România, ţinta celei mai mari operaţiuni de spionaj economic din ultimii 40 de ani).
Ar fi bine să reamintesc că pentru legitimarea aparentului proces revoluţionar şi al emanaţilor din decembrie 1989 (ambele fiind creaţii ale Războiului Secret purtat prin operaţiuni sub acoperire împotriva ţării noastre, prin care s-a reuşit distrugerea inamicului - poporul român la el acasă) au fost necesare 5.205 victime, dintre care 1.116 de morţi (663 dintre aceştia fiind militari) şi 4.089 de răniţi. Din cei 1.116 de morţi, pe 22 decembrie, la ora 12:09, când Ceauşescu a fugit din sediul CC, erau înregistrați 126, toţi civili.
Pentru necunoscători, trebuie să spun că orice Hotărâre a comandantului de la cel mai mic eşalon tactic până la cel strategic nu se lua înainte de 1990 şi nu ia nici azi în orb, urmărind programul Televiziunii Române Libere, ci în baza unui algoritm introdus pentru prima dată în manualul de ştiinţă şi artă militară numit ”Vom Kriege” - Despre război) de generalul prusac Carl Philipp Gottlieb von Clausewitz (1780-1831), valabil ad-litteram şi în zilele noastre. Această Hotărâre are formă grafică, adică se reprezintă prin semne convenţionale şi tabele justificative pe o hartă militară, aşa cum prevedeau regulamentele operativ-strategice AN-1 şi AN-2, întrucât era şi este un act juridic, care te trimite direct în faţa plutonului de execuţie. Pe hartă apar, plasate cu precizie, poziţiile de luptă, zonele de foc sau dispozitivele de marş ale tuturor unităţilor şi subunităţilor proprii. Regulamentele prevedeau ca poziţiile respective să fie actualizate permanent de către echipele de stat major, pe timpul derulării operaţiei. Una din primele probleme de rezolvat înaintea elaborării Hotărârii era stabilirea structurii Conducerii în care sunt stabilite fluxurile de transmitere a ordinelor, dispoziţiilor şi informaţiilor, în mod obligatoriu în formă secretizată, pe cale ierarhică şi în concordanță doar prin mijloacele de telecomunicaţii de tip militar, existente în înzestrare.
Orice om cu puţină experienţă în domeniu îşi dă seama că sediul Comitetului Central nu asigura condiţiile minime exercitării atribuţiilor de comandă. Cu ocazia transmisiei aşa-zisei revoluţii în direct n-am văzut decât un general de operetă, fără stat major, dotat cu un simplu telefon şi care teoretic avea sub comanda sa: 4 armate de arme întrunite ca forţe terestre, 2 mari unităţi de Apărare AA, 2 divizii de aviaţie cu peste 20 de baze aeriene, 2 divizii de marină militară, una la litoral şi cealaltă de-a lungul fluviului Dunărea. Aşadar, piesa de teatru jucată în sediul CC de către generalul-maior Ştefan Guşe, șeful Marelui Stat Major, în noaptea de 22/23.12.1989, n-are nimic comun cu arta militară şi nu poate fi numită conducere militară.
În vara anului 1988, armata a 2-a română a organizat şi executat o aplicație demonstrativă de forţare a cursului fluviului Dunărea cu efectivele unei divizii mecanizate la Stelnica (lângă Feteşti). Circa 250 de TAB-uri şi MLI-uri au traversat fluviul Dunărea prin 4 sectoare de forţare amenajate genistic, susţinute cu foc de un divizion de nave blindate, 1 batalion de paraşutişti a fost lansat din avioane în spatele ”inamicului” pentru învăluirea dispozitivului advers, 3 escadrile de elicoptere au executat sprijin cu foc şi transportul unui batalion de desant aerian, 2 escadrile de aviaţie vânătoare au acoperit aerian zona operaţiilor, angajând lupta aeriană cu ”inamicul”. Pontonierii au asamblat contra-cronometru 2 poduri de pontoane peste fluviu, 1 regiment de tancuri şi alte categorii de tehnică grea, fiind transportate cu portiţe (un fel de bacuri). Pentru comparaţie, după 1990, nici o aplicaţie n-a mai depăşit eşalonul companie, iar forţări de cursuri de apă nu au mai avut loc, toate unităţile de pontonieri fiind desfiinţate, portiţele fiind „împrumutate” de generalul Eugen Bădălan omului de afaceri Tărâţă Culiţă pentru exploataţia sa agricolă din balta Brăilei.
Prin urmare, în decembrie 1989 nu a fost vorba despre înfruntarea unui inamic, superior pregătit în guerilă urbană şi dispunând de mijloace performante de diversiune radio-electronică, aşa cum se afirmă. Pentru că în acei ani, trupele româneşti erau bine organizate, înzestrate şi pregătite pentru a respinge o agresiune externă. Însă erau total descoperite în cazul trădării lor, comise cu cinism, de o mulţime de oameni, de mult angajaţi în obţinerea victoriei împotriva României în războiul secret, colonei şi generali, numiţi să le conducă în luptă".

marți, 12 octombrie 2010

25 Octombrie 2010 - OPERATIUNEA "VALERIU CARP"

APEL CATRE TOTI MEMBRII SI SIMPATIZANTII SCMD

Camarazi,

De peste o jumatate de secol cinstim ziua de 25 Octombrie, ca zi a ostirii, ca zi aniversara, ca zi a eliberarii “ultimei brazde” din cei 43.492 kilometri patrati de pamant romanesc cotropiti de armata regala ungara in 1940. O consideram o zi a Victoriei si pentru ca a inlocuit, ca zi a Ostirii, ziua impusa de ocupantul sovietic, a infiintarii Diviziei Tudor Vladimirescu, in pamant si sub comanda straina.

Uitam insa ca 25 Octombrie este mai mult o comemorare decat o aniversare. Pentru ca ar trebui sa cinstim memoria:

  • Celor 381.118 morti si 243.622 schiloditi pe frontul de Rasarit, degeaba. Degeaba pentru ca, gratie tradarii de la 23 august 1944, 57.900 kilometri patrati de pamant romanesc (Basarabia, Bucovina, Herta si Cadrilaterul) pentru care ei s-au jertfit, au ramas sub ocupatie straina;
  • Celor 62.000 de basarabeni, fosti militari, predati “la cheie” rusilor, impreuna cu familiile lor, de catre Mihai, si care au disparut in Siberia;
  • Celor peste 1 milion de romani lichidati sau deportati de rusi din teritoriile ocupate;
  • Celor peste 540.000 de cetateni romani lichidati pe loc, in lagare, pe front (100.000) sau expulzati de catre ocupantul ungur, inclusiv cele 60.000 de femei trimise ca sclave in Germania, din care au supravietuit 8.000;
  • Celor 58.330 de ostasi romani, jertfiti pentru eliberarea Ardealului (32.000 doar la Oarba de Mures) parte a celor 169.800 cazuti in campania din Vest. Cazuti degeaba pentru ca in loc de cobeligeranta, gratie tradarii de la 23 august1944, am capatat statutul de tara invinsa, ocupata si sistematic jefuita.
Iar Ardealul eliberat de noi a fost ocupat de rusi si a trebuit recuperat conditionat, prin manevre diplomatice, de guvernul Petru Groza, rusii impunandu-ne in schimb crearea Regiunii Mures Autonoma Maghiara,  desfiintata dupa eliberarea din 1958, abia in 1959, de catre Ceausescu.

Si mai uitam suprema umilinta la care ne-au supus politicienii. Divizia 9 Infanterie era la portile Careilor din 24 octombrie. Dar a trebuit sa astepte cu arma la picior sa elibereze “ultima brazda” pe 25 octombrie, cand era ziua de nastere a tradatorului. Care l-a predat rusilor pe Maresal! Care a acceptat ocuparea Tarii, luarea in prizonierat a 6 divizii romane in zona Bacau-Neamt, si a mii de militari izolati, pana la 1 octombrie, data la care INTREAGA ARMATA ROMANA (1.073.000 oameni) A FOST DISPONIBILIZATA, din ordinul ocupantului rus. Acesta ne-a permis sa-l “ajutam” in Vest cu doar 12 divizii. Ramane celebra replica data de Stalin lui Malinovschi pentru Oarba de Mures: “Prostule! Eu sa te invat cum sa le distrugem potentialul biologic?”

An de an politicieni cu lacrimi de crocodil in ochi, incadrati de obedienti in uniforma, au avut nesimtirea sa depuna coroane de flori la mormintele jertfitilor nostri. Si o vor face si anul acesta, cand distrugerea Armatei Romaniei se apropie de final:
  • Nu ne-au mai lasat nici macar 12 divizii;
  •  “Reforma” a trimis acasa sute de mii de profesionisti din armata, politie, servicii;
  • Deveniti mercenari, angajati pe baza de contract, profesionistilor li s-au redus salariile la jumatate, urmand ca si aceasta jumatate sa fie… injumatatita prin concedii fara plata;
  • Iar noua, rezervistilor, prin Legile 329/2009, 119/2010, Legea sistemului unitar de pensii, ne-au luat toate drepturile, condamnandu-ne la umilinta, mizerie si moarte:
§         Dreptul la asistenta medicala gratuita;
§         Dreptul la pensie militara;
§         Dreptul la munca;
§         Dreptul la petitie;
§         Statutul de militar, nu numai pentru prezent si viitor ci si pentru…trecut, etc.

Pentru toate acestea, SCMD propune tuturor categoriilor de militari in rezerva si retragere, vaduvelor si urmasilor lor, adica tuturor celor catalogati de mafia golaneasca aflata astazi la putere drept “nesimtiti”, “pomanagii” si, mai nou, “beneficiari”, o altfel de abordare a lui 25 Octombrie.

Tinand cont de posibilitatile noastre financiare, de numarul nostru si forta aliatilor nostri, pe data de 25.10.2010, orele 11.00, cand jefuitorii si asasinii natiunii vor deschide ceremonialele de batjocorire a memoriei eroilor neamului, noi vom depune coroane mortuare la sediile institutiilor considerate decedate:
  •  In Bucuresti: la Presedintie, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor si la Curtea Constitutionala;
  • In Tara: filialele care nu vor veni la Bucuresti, vor depune coroane mortuare la sediile prefecturilor
SCMD va suporta cheltuielile de organizare (coroane, bannere, esarfe tricolore, sonorizari, etc.), mai putin cheltuielile de deplasare, pe care trebuie sa si le asume fiecare participant la actiuni. La aceste actiuni, membrii si simpatizantii vor participa pe baza de tabele care vor contine: gradul, numele si prenumele, CNP si telefonul de contact. Inscrisurile sunt la libera alegere a filialelor, de exemplu: “Jos”, “Afara”, “FMI” si “Franklin Templeton”, etc.

Actiunile se vor desfasura intre orele 11.00-17.00.

Participanti: membri SCMD, simpatizanti, membri ai ONG-urilor militare care adera la actiune, reprezentanti ai SNLP, PUBLISIND, sindicatelor independente ale politistilor, altor sindicate care isi vor oferi sprijinul.
Graficul actiunilor:
  • 20 – 30.09.2010,Filialele SCMD din toata tara intocmesc tabele cu participantii;
  •  01– 10.10.2010,Filialele expediaza catre CD al SCMD tabelele cu participantii care vin la Bucuresti si intocmesc planurile de afluire/defluire;
  • 10–20.10.2010,Obtinerea autorizatiilor legale pentru desfasurarea manifestatiilor si asigurarea materiala a acestora.
  •  
De ce Operatiunea “Valeriu Carp”?

In amintirea predecesorului nostru, maior Valeriu Carp, acel simplu ofiter care, in iulie 1940, a luat soarta Tarii in propriile maini si a stabilit actuala granita de Nord–Est a Romaniei. 

Dupa ce, la 28 iunie 1940, clasa politica a tradat ca de obicei, respingand dorinta regelui Carol II (1930-1940, in exil 1940-1953) de rezistenta cu armele si acceptand ultimatumul sovietic, armata noastra s-a retras de la fruntariile de Est si de Nord. Rusii au urmarit-o la distanta de vedere, au provocat-o si batjocorit-o,  si dincolo de granitele impuse prin dictatul Ribbentrop-Molotov. Asa au luat Herta si, inaintau spre Putna, fara ca vreun ordin sa vina de la ministrul de razboi.

In Bucovina, ultima unitate in ariergarda armatei romane era Batalionul 3 din Regimentul 16 Infanterie/ Divizia 7, la comanda caruia fusese numit maiorul Valeriu Carp. In momentul in care soldatii i-au transmis “Se vede Putna!”, adica mormantul lui Stefan cel Mare, acesta a decis sa nu mai astepte ordinul de lupta, care nu mai venea, a desfasurat batalionul si a dat un ordin unic in istoria militara: “DIN ORDINUL MEU SI PE A MEA RASPUNDERE DESCHIDETI FOCUL!”. Rusii au cazut secerati si s-au oprit. Scandalul international a fost evitat. Granita noastra de Nord a ramas fixata acolo, pe “Aliniamentul Carp”.

Intr-o tara care isi proclama drept eroi, tradatorii ordinari gen Pacepa si Raceanu, evident ca numele lui Valeriu Carp a fost sters din memoria colectiva si inlocuit in manuale de numele Andreei Esca. Pentru fapta lui, Valeriu Carp a fost declarat criminal de razboi dar a avut sansa sa moara in luptele de la Pascani in 1944. Trupul lui zace in trupul tarii, uitat si neonorat de noi, urmasii. Cu riscul de a-i repeta soarta suntem obligati insa astazi si NOI, de Istorie, sa-i repetam gestul si sa-i spunem ocupantului si slugilor lui: DESTUL!

Stimati camarazi,
NOI suntem, in acest moment, speranta natiunii, prin misiunea data noua de Constitutie  - Art. 118 (1), ca expresie a vointei poporului, aceea de aparatori ai democratiei constitutionale,si nu ne putem bate joc de aceasta speranta. Ultima speranta in conditiile in care ni s-a luat totul, nu mai avem ca natiune decat datorii si impozite, suntem indemnati sa murim sau sa plecam aiurea, iar fantoma lui Miklos Horty calare pe cal alb a inceput sa se plimbe, prin centrul Tarii, cu complicitatea Guvernului.

Vom iesi in strada spre a exprima nu protestul nostru ci prin NOI, protestul intregii natiuni mintita si batjocorita, si protestul intregii Europe civilizate din care natiunea noastra face, de drept, parte.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU